twitter
rss

Dani nu vrea sa mearga acasa, in special cand ne jucam la Selin. Imi raspunde invariabil: Aman aici Ein-raman aici la Selin. Am incercat de cateva ori sa-l las sa vad cum se descurca, dar buni si mai ales tata nu au fost de acord, invocand motivul deranjului.

Azi am vorbit cu mama lui Selin si am rugat-o sa ma ajute cu acest experiement. Eram convinsa ca Dani isi doreste sa ramana acolo sa se mai joace, mai ales din cauza faptului ca noi insistam sa mearga acasa si nu i-am oferit ocazia sa vada cum este in alta casa, cu alte reguli si alt program.

Am rugat-o sa-l trateze exact ca si pe Selin, sa-l puna la masa si apoi sa-l culce. Dani a ascultat conversatia si s-a tinut tare pe pozitii. Asa ca eu am plecat cu buni si Mircea acasa. Dani ne urmarea curios de dupa geam, convins ca buni se va ascunde dupa poarta si-l va astepta. Dar surpriza, pentru el, noi chiar am plecat acasa. Mama lui Selin mi-a spus ca Dani astepta sa iesim din ascunzatoare, si eventual sa-i facem Cucu bau. Apoi l-a luat de mana si l-a dus la baie sa faca dus cu Selin. Aici s-a rup firul. Dani a inceput sa planga si sa spuna: Duce la mama mea-du-ma la mama mea. Nu dus aici- nu fac dus aici. Nu doame aici-nu dorm aici.

Nici nu am ajuns bine acasa si a sunat telefonul, conform intelegerii, sa ma anunte sa-l iau pe razvratitul familiei. Buni a fost cea care a raspuns. Dani a luat repede telefonul din mana mamei lui Selin si a vorbit cu buni si a rugat-o: Buni vine mama ia acaa-Buni sa vina mama sa ma ia acasa.

M-am intors dupa el si l-am gasit cocotat in bratele mamei lui Selin, plans si suparat. I s-a luminat fata cand m-a vazut, apoi a coborat rapid si m-a luat de mana. Suprinzator, Dani a mers foarte linistit acasa, fara sa mai comenteze. Iar eu i-am explicat ca i-am respectat dorinta si l-am lasat sa se descurce singur.

Acasa m-a anuntat ca nu vrea sa doarma, si eu i-am spus ca vreau doar sa stea putin in pat, sa se odihneasca, dupa ce a mancat. Si evident ca a adormit, era prea obosit, mai ales ca Mircea da scularea la ora 6 si jumatate dimineata. Macar adorm si se scoala impreuna. Le place foarte mult camera si patuturile lor. Mai ales lui Mircea.

0 comments:

Related Posts with Thumbnails