twitter
rss

Chiar daca un copil mic nu stie prea mult despre coordonatele spatiale, desenul sau va reflecta o stare inconstienta a universului sau.

Specialistii au impartit foaia de desen in cateva registre sus-jos, dreapta-stanga si centru. Fiecare copil dar si om matur va prefera una dintre aceste coordonate.  Stanga reprezinta trecutul si atasamentul fata de mama, iar desenul in partea dreapta a foi reprezinta viitorul si atasamentul fata de tata. In general cei care deseneaza cu precadere in partea dreapta, sunt persoane extravertite si autoritare. Desenul centrat, in mijlocul foii, se refera la prezent si este specific persoanelor echilibrate.

Cei care prefera sa deseneze in partea de sus a foii sunt persoane orgolioase, iar cei care deseneaza prea jos sunt foarte stabili. Cei care au probleme se exprima intr-o maniera supradimensionata si excentrica.

Copilul visator, sensibil si cu inclinatii artistice va desena mai mult cu linii curbe iar cel realist va prefera liniile drepte si unghiurile, avand un desen mai mult tehnic. Copiii meticulosi, ordonati  vor imbogati desenul cu puncte sau pete simetrice, gen frunze, flori etc.

Directia liniilor este si ea importanta, astfel liniile indreptate in sus denota puternice note de misticism si aspiratii morale, in timp ce liniile indreptate in jos sunt specifice celor materialisti, care au nevoie intotdeauna de o baza solida. Atunci cand observam desene cu linii orizontale excesive atunci cu siguranta exista un conflict psihologic puternic, marcat printr-o delimitare pregnanta, cautand o separare puternica intre doua lucruri sau dorinte care nu sunt clar si bine constientizate sau rezolvate.

Pe internet exista mai multe teste, printre care si cel al porcului, sau al unui animal preferat. Mi l-am facut si eu, evident in centru, cu capul spre dreapta, destul de grasut, facut din linii curbe, simetrice si anatomic corect. A reiesit ca sunt o persoana echilibrata, atasata de trecut si de mama, sensibila si cu simt artistic. Puteti incerca si dumneavoastra.

Related Posts with Thumbnails